Maria Pirau Online


 




Reforma din noi
despre reforma morală şi tranziţia
în educaţie

Cuvânt înainte

1. Am reunit în acest volum, pe lângă studii şi eseuri pe tema reformei morale a educaţiei, câteva fragmente din articole publicate în ziare şi reviste pe parcursul ultimului deceniu şi jumătate. De regulă, un astfel de fragment, redactat pe două coloane, anunţă sau punctează o problemă ce va fi dezvoltată în studiul pe care îl precede.
Această concepţie a cărţii are mai multe temeiuri. În primul rând, ea redă un mecanism real al psihicului: unele idei se ivesc în mintea noastră pe un teren subiectiv şi abia apoi devin teme de reflecţie sistematică. Ştiinţa face abstracţie de trăirile noastre subiective ceea ce nu înseamnă că ele ar înceta să existe pentru cineva care se angajează la un travaliu ştiinţific. Pe scurt, am optat pentru o abordare sinceră şi umană a problemelor educaţiei.
În al doilea rând, am considerat că oferind două abordări diferite ale aceloraşi câteva teme principale va fi mai lesne să mă adresez tuturor celor pe care subiectul acestei cărţi îi priveşte.
În al treilea rând, am dorit, procedând în acest fel, să mulţumesc acelor redactori - dintre care unii, cum au fost cei de la “Tribuna învăţământului”, nu m-au cunoscut niciodată personal – care mi-au acordat toată încrederea lor, publicându-mi, cu ani în urmă, articolele. Nu ştiu dacă, fără această încurajare venită la momentul potrivit, ideile devenite între timp studii - dintre care o parte sunt reunite în această carte - s-ar mai fi legat vreodată în modul în care le prezint astăzi.

2. Pentru că sunt la al treilea volum cred că a sosit momentul să-mi fac curaj să spun câteva cuvinte despre cei foarte apropiaţi care, într-un fel sau altul, au creat în jurul şi în mintea mea contexte sau stări roditoare de gânduri despre educaţie.
Sunt foarte îndatorată mamei mele care - ca toate femeile care au precedat-o -- şi-a trăit viaţa ca şi cum nimic n-ar fi fost mai firesc să facă cu ea decât să-şi crească şi să-şi educe copiii. Eu aparţin unei alte generaţii. Cu toate acestea, nu am convingerea că generaţia mea, care a optat să încredinţeze aproape în întregime educaţia copiilor săi instituţiilor are, cu adevărat, dreptate. Din păcate, această mărturisire vine prea târziu pentru mama.
Îi mulţumesc tatălui meu - care a fost primul pedagog adevărat al copilăriei mele - pentru modelul de justiţie şi de autoeducaţie pe care ni l-a dat şi pe care continuă să ni-l dea şi azi.
Mulţumesc surorilor mamei care s-au implicat atât de mult în creşterea şi educaţia noastră făcându-ne copilăria cu adevărat fericită şi fără griji.
Îi mulţumesc fratelui meu, căruia îi datorez îndrăzneala - cel mai probabil nu pentru că aş fi cu adevărat curajoasă ci pentru că, de când mă ştiu, l-am simţit protector şi atent la ceea ce mi se întâmplă.
Mulţumesc profesorilor mei, acelora dintre ei care mi-au dăruit cunoaşterea, lăsându-mi curiozitatea intactă. De fapt, dându-i un sens. Profesorilor copiilor mei, acelora dintre ei care au crezut în ceea ce ei ar putea deveni, tocmai pe vremea când nu era lesne de întrevăzut acest lucru. Dacă azi am credinţa că este încă posibilă o reformă morală a societăţii care să pornească de la şcoală este pentru că ştiu că există, în şcolile noastre, profesori capabili să o facă, pe care i-am întâlnit eu însămi.
Le sunt şi le voi rămâne recunoscătoare prietenilor mei de-o viaţă, care m-au îndatorat nespus prin empatia, toleranţa şi solidaritatea lor.
Dar mai ales, le mulţumesc lui Adrian şi Ioan Paul. Ei sunt pentru mine dovada vie a faptului că educaţia este o ocupaţie cardinală în viaţa unui om şi că nimeni n-ar trebui să-şi permită să fie ignorant în această privinţă. Am avut o lungă perioadă în care a trebuit să mă despart de pedagogie şi am avut perioade în care am vrut eu însămi să mă despart de ea. Dacă, în pofida vicisitudinilor, mă aflu şi azi pe baricadele ştiinţelor educaţiei acest fapt se datorează, în primul rând, unei convingeri la baza căreia nu e ştiinţa ci altceva. Experienţa creşterii lor mi-a revelat - ceea ce nici o carte despre educaţie n-ar fi putut s-o facă - acele certitudini primordiale şi inexprimabile lingvistic, engramate în limburile creierului nostru de miile de generaţii de strămoşi care ne-au precedat, sub forma celui mai omenesc şi mai adânc sentiment pe care l-am simţit faţă de ei, începând cu vremea când nu erau decât nişte dulci promisiuni a ceea ce au devenit între timp. Am fost sigură că le voi dedica prima mea carte şi n-am făcut-o. Acum mi se pare, din nou, că n-am scris încă cartea pe care aş vrea să o dedic fiilor mei. Nu e aceasta dovada faptului că cei pe care îi educăm ne creează în aceeaşi măsură în care noi îi creem pe ei? Nu e tocmai acesta miracolul educaţiei?
Am profunda convingere, în pofida surzeniei aparente a societăţii la acest subiect, că există, în fiecare dintre noi, un organ receptiv la problematica copilului şi a educaţiei sale şi că oamenii – politici sau simpli cetăţeni – trebuie ajutaţi, să-şi “reamintească” ceea ce, cum spuseseră odinioară Socrate, Platon şi, mai aproape de noi, C.G. Jung, sufletul ştie dintotdeauna.

Maria–Tereza Pirău, Baia Mare, martie 2006

[ Cuprins ]

Autori: Maria-Tereza Pirău
Editura: Risoprint, Cluj Napoca
An apariţie: 2006
ISBN: 978-973-751-188-3
Format: 264 p.; 14,5 x 21 cm.

Home | Curiculum Vitae | Publicatii | Anunturi | Resurse | Contact